În noul an, amenzile rutiere au fost majorate semnificativ. Acestea se calculează ca fiind 5% din salariul minim brut pe economie, majorat recent.
În plus, Guvernul a decis să nu mai plafoneze punctul de amendă, așa cum proceda până acum. În aceste condiții, un punct a ajuns la 202 lei.
Salariul minim brut a fost majorat de la 1 ianuarie de la 3.700 de lei la 4.050 de lei, iar asta a atras și majorarea punctului de amendă, care era 165 de lei.
Acum, șoferii care nu vor purta centura de siguranță riscă o amendă între 405 și 607 lei, iar dacă vor utiliza telefonul mobil în timpul condusului vor fi amendați cu până la 1.620 de lei. De asemenea, pentru cei care vor urca băuți la volan, amenzile pot depăși și 4.000 de lei, potrivit ProTV