O femeie a fost lovită mortal de o mașină, în timp ce traversa neregulamentar. Tragedia a avut loc sâmbătă, în jurul orei 18.04. Un tânăr de 20 de ani, din Dumbrăveni, conducea un autoturism marca BMW pe DN 29. În fața Centrului Cultural ”Academician Eugen Simion”, acesta a lovit o localnică în vârstă de 86 de ani, care traversa strada neregulamentar.
Femeia a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Clinic de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticată cu „traumatism cranio-cerebral, politraumatism prin accident rutier”. În cursul nopții de sâmbătă spre duminică aceasta a murit. Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.