Tragedie! Botoșănean mort în brațele medicilor după un incendiu care i-a cuprins casa

Două persoane, soț și soție, de 76, respectiv 80 de ani, au ajuns la spital cu arsuri în urma unui incendiu produs în locuința acestora pe 23 decembrie, în localitatea Dămideni. Cei doi au fost scoși din casa cuprinsă de flăcări de copiii acestora, care locuiesc în apropiere. Tot ei au sunat la 112, după ajutor.

Din păcate, bărbatul a murit în brațele medicilor, care au făcut tot posibilul pentru a-l ține în viață, dar eforturile lor au fost zadarnice.

Au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stinge și o ambulanță SMURD, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și două ambulanțe SAJ. Cele două victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Acestea prezentau arsuri și intoxicație cu fum. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, care a cuprins bunurile din două încăperi. Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce una dintre persoane a încercat să aprindă focul cu benzină”, precizau atunci reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *