O îndrăgită cântăreață de muzică populară din Botoșani, pe patul de spital, de Crăciun. A fost operată de urgență

O îndrăgită cântăreață de muzică populară din Botoșani a ajuns pe patul de spital, de Crăciun. Aceasta a fost operată de urgență. Este vorba despre Georgiana Cadinoiu, care a petrecut sărbătorile în spital din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă de atâția ani.

„ A fost o intervenție chirurgicala foarte grea, recuperare anevoioasa și multe altele dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu o sa trec și peste aceasta încercarea grea. Am avut multe intervenții chirurgicale dar ca aceasta…mi se pare foarte grea, intervenție pe cord deschis realizata în regim de urgenta, starea de sănătate se degrada de la o zi la alta. Va mulțumesc din tot sufletul rugăciunile venite din suflet și cu ajutorul dumneavoastră voi reuși sa depășesc acest moment dificil”, a precizat Georgiana Cadinoiu.

Cântăreața de muzică populară din Botoșani se luptă de ani de zile cu o boală care se încăpățânează să o dărâme. Pentru Georgiana Cadinoiu, de 30 de ani, spitalul a devenit o a doua casă.

Problemele au început din copilărie, de la o anemie, și s-a agravat în timp. Au fost mai multe probleme de sănătate de-a lungul timpului ceea ce au dus la sindromul Mielodisplazic și boala Rendu Osler.

Am început cu problemele mai serioase, adică transfuzii de sânge mai dese de prin 2018, iar acum fac des aceste trasfuzii. Ajung chiar și la 10 pungi de sânge intr-o luna, ceea ce este foarte mult. În spital stau în funcție de starea mea și dacă apar și alte probleme. Spre exemplu stau câte 10 zile, 2 săptămâni, 3 săptămâni. Am stat și 5  și 10 săptămâni. Nu e la fel tot timpul. Mai mult stau în spital decât acasă”, ne-a mărturisit tânăra.

Acasă stă maxim două săptămâni deoarece îi scade hemoglobina foarte repede din cauza bolii, apar frisoane, febră, dureri groaznice de oase și sunt nopți întregi în care nu poate dormi din cauza durerilor.

„Foarte mult mă afectează. De lucrat nu mai pot lucra deloc, la spectacole nici atât doar sa fie pe plan local ceva. Spre exemplu, după ce ies din spital sunt binisor cam o săptămână după aceea până la internare sunt tot mai slăbită. E foarte urâtă boala asta. Practic merg la spital ca să îmi prelungesc viața pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Asa este. Mai am și momente în care cad psihic, sinceră să fiu”, ne-a spus Georgiana.

A fost și la Fundeni în București, dar în prezent merge la un spital din Iași.

„Eu practic fac tratament paliativ, doar ca să mai stau printre cei dragi”, spune tânăra.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *