FOTO Necaz pentru o familie cu doi copii din Botoșani, în Ajun de Crăciun. Casa, în care abia s-a mutat, a fost distrusă de flăcări

O familie cu doi copii din localitatea Epureni trece prin momente grele, după ce a rămas fără casa în care abia s-a mutat. Locuința a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Tatăl a fost cel care și-a scos copiii din casă și a sunat după ajutor, la 112. Până la sosirea pompierilor, acesta a încercat să mai salveze câteva bunuri din interior și s-a rănit la o mână.

Au intervenit pompierii militari din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni.

Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din patru camere și o parte din acoperișul casei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte două încăperi.

Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *