Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu autoturismul, pe un drum din localitatea Mănăstireni. S-a întâmplat noaptea trecută. Alarma a fost dată puțin după miezul nopții de duminică spre luni. În momentul producerii evenimentului, în mașină se aflau, în total, trei persoane.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că mașina era răsturnată pe o parte și că toate persoanele erau ieșite din interior. Tânărul rănit a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei.