Familia tinerei poliţiste din Botoşani, care a murit în accidentul de la Flămânzi, a decis când va fi înmormântarea lui Beatrice

foto observator

Familia tinerei poliţiste din Botoşani, care a murit în accidentul de la Flămânzi, a decis când va fi înmormântarea lui Beatrice. Funeraliile tinerei de 23 de ani vor avea loc marţi, în ajunul Crăciunului

Beatrice Bracău va fi înhumată la cimitirul din Flămânzi, iar slujba de înmormântare va începe la locuinţa familiei, acolo unde sicriul cu corpul neînsufleţit al acesteia a fost depus în cursul zilei de sâmbătă.

În noaptea de 19 spre 20 decembrie a.c., pe drumul european DE 58, în afara localității Cotu, s-a produs un accident de circulație a cărei victimă a fost agentul de poliție Beatrice Bracău, de 23 de ani.

Un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din județul Suceava ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu alt autoturism condus de o tânără de 23 de ani, din orașul Flămânzi. În urma impactului tânăra de 23 de ani, agent de poliție în cadrul Poliției Orașului Flămânzi, a decedat.

Conducătorul auto, de 22 de ani, a fost testat alcoolscopic și pentru depistarea substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

Colega noastră, Beatrice, a absolvit Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”, Câmpina, în luna octombrie 2022 și își desfășura activitatea în cadrul Poliției Orașului Flămânzi.

În timpul producerii accidentului aceasta se afla în timpul liber și se îndrepta spre casă.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *