Un angajat al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani a fost condamnat cu suspendare în dosarul angajărilor trucate, după ce și-a recunoscut faptele în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție. Este vorba de Claudiu Anichei, care a fost prezentat în fața magistraților Tribunalului cu acord de recunoaștere a vinovăției.
El a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În ce au constat faptele
Botoșăneanul Claudiu Anichei, electrician angajat în cadrul Spitalului Județean Botoșani, a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de „divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane”.
În calitate de membru al unei comisii de examinare, acesta ar fi furnizat variantele de subiecte și rezolvările aferente unui candidat înscris la concurs. Este vorba de un concurs organizat pe 23 martie 2022 pentru ocuparea unui post de electrician. Candidatul a promovat concursul, prin fraudarea probelor scrisă și practică.
Pentru că a recunoscut faptele în fața procurorilor DNA, Claudiu Anichei se va alege cu o pedeapsă de un an și trei luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, cu un termen de încercare de doi ani.
De asemenea, el va trebui să presteze muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile.
Acesta este al patrulea acord încheiat în dosarul cu concursurile fraudate la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.
Potrivit unor surse judiciare, mai sunt în curs de finalizare și alte acorduri care vor fi soluționate cu prioritate, după care se va dispune trimiterea în judecată a celorlalți inculpați care nu au solicitat acord sau cu privire la care nu este posibila încheiere unui acord, nefiind îndeplinite condițiile legale, având reținute mai multe infracțiuni în concurs.
Solutia pe scurt:
În baza art. 485 alin. 1 lit. a. Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de inculpatul ANICHEI CLAUDIU. Condamnă pe inculpatul Anichei Claudiu, cu datele de stare civilă mai sus menţionate, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală. În baza art. 91 alin.1 lit. a – d Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare, sub supraveghere și, în temeiul art. 92 alin. 1 – 2 Cod penal, stabile?te un termen de supraveghere de 2 ani ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 92 alin. 3 raportat la art. 93 alin. 1 lit. a – e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului ANICHEI CLAUDIU să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței şi orice deplasare care depășește 5 zile; d) să anunțe schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; În baza art. 92 alin. 3 rap. la art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, obligă inculpatul ANICHEI CLAUDIU să urmeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 92 alin. 3 rap. la art. 93 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului ANICHEI CLAUDIU să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei mun. Botoșani sau la Biblioteca Județeană Botoșani. În conformitate cu dispozițiile art. 96 și art. 97 Cod penal, atenționează inculpatul cu privire la condițiile și cazurile de revocare, respectiv de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei; În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului să aibă o conduită în afara ilicitului penal, întrucât, în cazul comiterii de infracțiuni, suspendarea executării pedepsei se revocă și se dispune executarea acesteia în conformitate cu art. 96 alin. 4 şi 5 Cod penal iar în cazul în care nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere, se va revoca suspendarea executării pedepsei şi se va dispune executarea acesteia, în conformitate cu art. 96 alin. 1 Cod penal. În baza dispozi?iilor art. 94 alin. 2 Cod penal, stabilește ca supravegherea executării obligațiilor să se efectueze de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani. În baza art. 485 alin. 4 raportat la art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Anichei Claudiu, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 7/P/2020 din 15.01.2024 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava, prelungită prin ordonanațele din datele de 14.03.2024, 10.05.2024, 02.07.2024 și 04.09.2024 și apoi verificată și menținută de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea din data de 04.11.2024. În baza art. 485 alin. 4 raportat la art. 398 cu referire la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul Anichei Claudiu la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1000 lei, din care 762 lei din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 19 decembrie 2024, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.405 alin.1 teza finală Cod procedură penală.