Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale, referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, în municipiul Botoșani.
Astfel, în Piața Centrală, din municipiul Botoșani au fost identificate asupra unei femei, aproximativ 3.000 de bucăți de articole pirotehnice care, potrivit legii, sunt destinate a fi utilizate numai de pirotehnicieni.
”În urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta nu deține aviz de amplasament, autorizație sau carnet de pirotehnician. În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.