Razie pe timpul nopții în municipiul Botoșani. Peste 500 de persoane legitimate: un tânăr a fost prins cu droguri

foto arhiva

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 2024, intervalul orar 18:00-06:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul de Investigații Criminale, Poliția Transporturi, jandarmi și polițiști de frontieră au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani și zona de competență a Secției de Poliție Rurală nr. 1.

Astfel, au fost vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, cele din proximitatea localurilor publice pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 500 de persoane, 70 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, prilej cu care asupra unui tânăr, din comuna Mihai Emienscu  au fost depistate substanțe susceptibile a fi droguri. Acesta se afla în municipiul Botoșani, însoțit de mai mulți tineri, iar la vederea forțelor de ordine au avut un comportamnet suspect.

Totodată, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și pentru abateri la regimul rutier,  în valoare totală de peste 22.000 de lei, transmit printr-un comunicat reprezentanții Inspectotratului de Poliție Județean.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *