Un botoșănean s-a ales cu dosar penal după ce a urcat beat la volan. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29D, în comuna Trușești, un autoturism condus de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Trușești.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.