Un număr de 25 de primării, din 44 controlate de comisarii Gărzii de Mediu Botoşani, au fost sancţionate pentru lipsa registrelor spaţiilor verzi. Amenzile au fost în valoare de 1000 lei pentru fiecare primărie în parte. Rodica Zelincă, comisar şef la Garda de Mediu Botoşani, a declarat că punctul primarilor, precum că nu ştiu cum se întocmesc aceste registre, nu este veridic. Zelincă mai spune că aceste unităţi au avut la dispoziţie mai bine de un an ca să se pună la punct cu aceste documente.
„Printre primăriile sancţionate se numără şi unităţi administrativ teritoriale urbane, cum ar fi Darabani, Dorohoi şi Săveni. Acestea nu aveau întocmite registrele spaţiilor verzi, cu tot ceea ce cuprinde, respectiv fişe, identificare de specii, suprafeţe, parcele, astfel încât sancţiunile au fost aplicate la 25 de administraţii publice locale. „, a spus Rodica Zelincă.
Nicio primărie nu a contestat amenda primită. Verificările vor cuprinde toate cele 78 de primării şi se vor face până în luna octombrie.