Un șofer s-a cinstit cu alcool și a urcat la volanul unei mașini. La data de 15 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani, din orașul Săveni.
”Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.