”Am livrat porumbul, dar nu mi-au dat banii!” Fermierul din Botoșani cu mari probleme financiare din cauza achizitorului!

foto: fermierinformat.ro

Porumbul în depozitul achizitorului, contul gol! Vasile Adumitrascesei, un mic fermier din satul Pomârla, județul Botoșani, ne-a adus la cunoștință dificultățile întâmpinate în relația cu achizitorul PROAGRO SRL din Dorohoi, care, după cum susține fermierul, nu i-a achitat contravaloarea livrării a 76,6 tone de porumb, deși a trecut o lună și jumătate de la emiterea facturii, scrie revista Ferma.

„Eu am mai lucrat cu ei, cu ani în urmă și a fost bine, nu au fost probleme. Acum, nu știu ce s-a întâmplat, probabil fermierii mai mari știau, noi, ăștia mici, n-am știut”, a spus fermierul, explicând că inițial a avut încredere în companie, având experiență anterioară fără dificultăți. Adumitrascesei a povestit cum a început să livreze porumbul către depozit, pe măsură ce recolta.

„Am dus boabele, am vorbit, prima dată am vorbit verbal, câte tone am, cât îmi dați pe kilogramul de grăunțe, și am început să duc la depozit. Am spus într-o zi, hai să facem contractul, dar mi-au spus că nu au foaie, adică nu au contractul tras la xerox”, a relatat fermierul.

Deși a continuat să livreze porumbul pe parcursul lunii octombrie 2024, problemele au început să apară când nu a primit un preț fix sau o formă scrisă a înțelegerii.

„Și le-am spus: hai să facem contract, să-mi dai un preț, dar nu aveau nici un preț stabilit. Timp de două săptămâni am tot așteptat, iar între timp am aflat că nici alții nu primiseră bani pentru marfa livrată”, a continuat Adumitrascesei. În cele din urmă, fermierul a decis să acționeze, consultându-se cu un avocat și emițând o factură pentru livrarea produselor sale.

„Pe 28 octombrie am facturat, cu achiziționatorul cu care colaborez, care este împuternicit de Proagro. În contract nu scrie nimic despre penalități pentru întârziere, iar ei nu mi-au spus niciodată când vor plăti”, a spus fermierul, subliniind lipsa unui termen de plată specificat în contract. Avocatul i-a spus lui Vasile Adumitrascesei că, în lipsa unui termen prevăzut în contract, plata trebuie făcută la 30 de zile. Însă asta nu s-a întâmplat.

„Am trimis prin avocat o notificare către achizitor pentru a-mi achita factura în termen de 15 zile, termenul limită fiind 23 decembrie. Dar, acum, nu mai primesc niciun răspuns de la Proagro. Mai răspunde doar achiziționatorul, care spune că totul se va rezolva până la sfârșitul anului, dar sunt mulți fermieri în aceeași situație”, a adăugat fermierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *