Pericol într-o localitate din județul Botoșani. O casă s-a aprins din cauza coșului de fum

O casă din localitatea Ringhilești Deal a fost în pericol, joi seară, după ce funinginea depusă pe pereții din interiorul coșului de fum s-a aprins.

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești au intervenit cu autospecială de stingere și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la acoperiș.

Vă reamintim faptul că, iarna trecută, în județul Botoșani, s-au produs peste 80 de incendii din cauza coșurilor de fum sau a burlanelor defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din apropiere.

În multe dintre cazuri, aceste evenimente au lăsat în urmă și pagube însemnate ce ar fi putut fi evitate dacă cetățenii ar fi respectat sfaturile menite să le protejeze, atât viața, cât şi gospodăria.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure, anunță ISU Botoșani:

– verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

– curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *