O bancă a obţinut insolvenţa unui fermier din Botoşani

foto: ziarul Bursa

O bancă comercială din România a obţinut insolvenţa unui fermier din judeţul Botoşani. Este vorba de Patria Bank SRL care a cerut şi a obţinut insolvenţa societăţii comerciale Agrolaz SRL, al cărui administrator este Constantin Lazăr.

Agrolaz SRL are sediul în comuna Havârna şi are ca obiect principal de activitate „Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase”.

Societatea are ultimul bilanţ depus la Ministerul de Finanţe pentru anul 2018, atunci când a avut o cifră de afaceri de 736.000 de lei şi o pierdere de 37.o00 de lei.

Pentru anii 2019, 2020 şi 2021, firma botoşăneană nu a depus bilanţuri contabile, iar pentru 2022 şi 2023 a declarat la Finanţe că nu a avut activitate.

Urmareste-ne pe Google News

Solutia pe scurt:

Admite cererea formulată de creditoarea Patria Bank SA în contradictoriu cu debitoarea AGROLAZ SRL. În temeiul art. 72 alin. (6) rap. la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei AGROLAZ SRL. În temeiul art.73 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă Cabinet Aly Insolventa SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 2.000 lei. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate documentele informaţiile cerute cu privire la activitatea ?i averea debitoarei, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurilor patrimoniale efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

În temeiul art. 101 alin.(1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune ca administratorul judiciar să efectueze, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, inventarierea bunurilor din averea debitoarei, luând măsuri pentru îndeplinirea, acolo unde este cazul, a formalită?ilor de publicitate prevăzute de art. 101 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la data de 10.01.2025. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport prin care să propună fie intrarea debitoarei în faliment în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la data de 23.12.2024. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 10.01.2025. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 20.01.2025. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 11.02.2025. Fixează şedinţa adunării creditorilor la data de 23.01.2025, orele 10:00, la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea desemnării acestuia şi onorariul provizoriu. Dispune trimiterea, de îndată şi, în orice caz, cu cel pu?in 10 zile înainte de împlinirea termenului limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a crean?elor, a notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către administratorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune trimiterea de către administratorul judiciar, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, a notificării deschiderii procedurii către debitor, asociaţi, acţionari, creditori şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani în vederea efectuării menţiunii corespunzătoare, precum ?i publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi într-un ziar de largă circulaţie. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Dispune indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

În temeiul art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune, în sarcina administratorului judiciar, obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu indicarea, dacă este cazul, a stadiului efectuării inventarierii, cu justificarea cheltuielilor, cu arătarea onorariului încasat ?i a modalită?ii de calcul al acestuia, la fiecare termen de continuare a procedurii, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 28.01.2025. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicarea sentinţei prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolven?ă, cale de atac care se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 05.12.2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *