Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani nu va primi mai puțini bani prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, după acreditarea primită recent.
Anunțul a fost făcut de managerul Spitalului Județean Botoșani, Corneliu Prepeliță, care a declarat că unitatea spitalicească ca și nivel de competență medicală și a finanțării a fost încadrată în categoria a III-a, iar în categoria a IV-a a fost încadrată de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, urmare a faptului că structura clădirilor vechi, de la Infecțioase și Pediatrie, nu au cum să respecte cerințele impuse.
”Nu a fost o declasificare a unității sanitare. Acreditarea ANMCS nu influențează finanțarea spitalului. Potrivit competențelor, suntem în categoria a III-a. (…) Spitalul trebuia să îndeplinească anumite condiții care să țină cont și de arhitectura acestui spital, de data punerii în funcțiune, trebuiau realizate lifturi la Secția pediatrie și Secția boli infecțioase. Structura acestor clădiri nu permite, conform criteriilor. De asemenea, în fiecare salon, la intrare, trebuie să fie câte un lavoar. Este foarte greu de realizat acest lucru. Criteriile nu poti să le adaptezi la clădiri vechi”, a precizat Corneliu Prepeliță.