Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea, a transmis sâmbătă Patriarhia Română. Anunţul vine în contextul în care pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice s-ar fi stabilit că aceştia vor merge duminică în parohii, pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României.
Patriarhia Română îndeamnă preoții și credincioșii să nu participe, duminică, la proteste și mișcări de stradă împotriva Curții Constituționale a României și a altor instituții ale Statului Român. „Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii”, arată BOR.
„Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice s-a stabilit ca aceștia să meargă mâine, duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru mobilizarea credincioșilor, în vederea organizării unor proteste și mișcări de stradă împotriva Curții Constituționale a României și a altor instituții ale Statului Român. În acest context, adresăm un îndemn către parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor, precum şi către parohiile şi mănăstirile din celelalte eparhii, ca preoții, monahii și credincioșii să nu se implice şi să nu participe la astfel de acțiuni contrare atât legii, cât și păcii sociale”, transmite Patriarhia Română într-un comunicat de presă.
Potrivit BOR, astfel de instigări pot avea consecințe negative, atât asupra clericilor, cât și asupra credincioșilor. „În concluzie, reamintim că Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii”, încheie Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Sursa: observatornews.ro
CHIAR ?
Cum va permiteti sa tineti in sclavie poporul , biserica indeamna la slugarnicie ….sa nu mai aud de voi …asa ceva ?