O mamă din județul Botoșani face mărturisiri dureroase după ce atât ea, soțul, cât și cei patru copii au reușit să se salveze din casa cuprinsă de flăcări. Vinerea trecută, un incendiu le-a transformat căminul într-un morman de cenușă. Flăcările au cuprins rapid casa, dar, din fericire, toți membrii familiei au reușit să iasă la timp din interior.
„Am ieșit din casă și băiatul a văzut că iese fum prin pod și mă striga. Am intrat în casă să văd care-i treaba, m-am dus în pod, și când am văzut ce flacără e acolo, am ieșit repede, am scos copiii afară și am stat afară, nu aveam ce face. A ars tot, tot. Nimic nu am luat. Tot! Și acte! Am ieșit cu ce am fost îmbrăcați, prin ploaie, frig”, a povestit mama.
Casa abia fusese renovată. Fiecare copil avea camera lui și abia așteptau sărbătorile.
„Ne-au mai rămas doar animalele acolo, în rest a ars tot, nu mai este nimic. Vara asta am renovat-o, am terminat-o. Am făcut baie, am făcut la fiecare să aibă cămăruțele lor, fata a ei, băieții a lor. Eu cu soția aveam în spate pentru noi, cu asta mică”, a mărturisit tatăl copiilor.