28 de milioane lei le-ar mai trebui primăriilor din judeţul Botoşani ca să poată funcţiona fără probleme până la sfârşitul anului. Banii sunt necesari pentru salariile angajaţilor primăriilor, dar şi pentru indemnizaţiile asistenţilor persoanelor cu handicap. Ei vor fi daţi unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit prefectului Cristian Roman, printr-o rectificare de buget care va avea loc însă spre sfârşitul anului. Asta în condiţiile în care multe dintre primării au rămas descoperite pe aceste capitole încă din luna august.
„Toate calculele sunt făcute de Direcţia de Finanţe şi undeva la 28 milioane lei. Aşteptăm o rectificare de buget la nivel naţional să acoperim şi salariile profesorilor şi a însoţitorilor. Probabil că tot în ultima parte a anului va fi„, a precizat prefectul.
Roman susţine că de când lucrează în administraţie niciodată la primării nu au ajuns banii până la sfârşitul anului.
„Niciodată nu au fost croite suficiente fonduri, astfel încât să acopere salariile. Nici la primării, nici la Prefectură sau Consiliu Judeţean. Mereu s-a venit cu o rectificare, în funcţie şi de încasări„, a mai spus prefectul Cristian Roman.