Peste câteva zile votăm Președintele României. Avem două variante, nu cele mai grozave, dar deja ne-am obișnuit să alegem răul cel mai mic.
Mai îngrijorător mi se pare radicalizarea alegătorilor. Opiniile susținătorilor celor doi candidați sunt din ce în ce mai ferme, spre agresive. Toți văd în candidatul lor un fel de Mesia care va salva România, iar celălalt candidat este Satana care ne va distruge.
Georgescu ne va preda rușilor, ne va scoate din NATO și din Uniunea Europeană, va modifica formula apei, ne va obliga la meditații transcendentale și multe altele. Lasconi ne va obliga să devenim gay, respectiv lesbiene, va pune curcubeul în loc de tricolor etc. Cu tot respectul, dar trebuie să fii modest intelectual, chiar prost de-a binelea, să crezi cu adevărat toate acestea.
Preşedintele ales nu va face nimic din cele de mai sus, deoarece nu va avea puterea și pârghiile necesare să facă asta. Indiferent de credință și convingerile președintelui ales, puterea lui este limitată, atât prin activitatea Parlamentului, cât și prin cea a poporului.
Avantajul unui Parlament cu structura rezultată după alegerile de duminică trecută este că nimeni nu poate deține controlul absolut. Toți vor fi nevoiți să facă unele compromisuri, să-și înfrâneze pornirile. Social democrații nu vor mai arunca cu bani în pensii și salarii, dar nici liberalii sau USR-iștii nu vor mai restructura din temelii sectoare și nici nu vor „ajusta” impozitele si taxele după bunul plac. Vor căuta soluții de mijloc, iar orice derapaj va fi imediat și zgomotos contestat de opoziția suveranistă. România va merge 4 ani cu frâna trasă la maxim. Nu vom progresa prea mult, poate chiar deloc, dar nu ne vom scufunda. Vom rămâne pe linia de plutire, în mediocritate.
Pe jumătate suntem deja obișnuiți. PSD și PNL au guvernat împreună prin compromisuri reciproce mulți ani. Nu a fost bine, dar nici nu a fost catastrofal. Se putea și mult mai bine, dar era loc și de mai rău.
La fel va fi și în continuare, doar că mai reducem puțin viteza. Pe lângă frâna de picior, tragem și frâna de mână, la guvernare venind și USR, cu pretențiile lor și cu dificultățile de comunicare cunoscute dintre ei și PSD. Va fi greu de guvernat, dar pericolele care panichează lumea acum sunt practic inexistente.
Vă mai amintiți când Băsescu era un „corp străin” în toate întâlnirile liderilor europeni? Marii lideri refuzau să dea mâna cu el, fie și ca gest formal, era împins înafara grupului la fotografiile oficiale, era aproape umilit de ceilalți șefi de stat. Iohannis, în schimb, ajutat și de statură, părea că este prietenul tuturor, mereu lângă „cei mari”, mereu în cărți pentru un post mare după terminarea mandatului. Tu, române, ai simțit mare diferență în nivelul tău de trai? Chiar atât de mult te-a influențat în viața reală modul în care era perceput președintele țării la nivel extern? Nu mă refer la ce ai simțit ca român, la orgoliu, demnitate sau onoare, ci strict la nivelul de trai.
Avem Parlament, vom avea Guvern, vom merge mai departe, indiferent cine va fi președinte. Pentru a face o comparație, România este ca o mașină ce este condusă de mai mulți „șoferi”: Președintele, Guvernul, Parlamentul, justiția și serviciile, în timp ce pe bancheta din spate stau opoziția, mass-media, ONG-urile și poporul. Președintele ține volanul și, teoretic, stabilește direcția, având justiția și serviciile pe umărul drept și stâng. Parlamentul și Guvernul apasă pedala de accelerație și frâna, manevrând și cutia de viteze, stabilind astfel atât viteza de deplasare, cât și momentul în care este cazul să se oprească, dacă direcția este greșită. Cei de pe bancheta din spate, aparent fără o putere reală, creează presiunea necesară și sancționează eventualele derapaje.
În concluzie, nu avem motive de panică! Cel mai grav lucru care ni se poate întâmpla este să rămânem pe loc câțiva ani. Este riscul democrației și al alegerilor libere, este riscul votului universal, este riscul subfinanțării educației, este riscul pasivității noastre ani de zile. Plătim, învățăm din asta și mergem mai departe! Cu calm, fără panică!
