Bani asiguraţi pentru salariile profesorilor pe lunile septembrie şi octombrie, însă nu şi pentru lunile noiembrie şi decembrie. Potrivit prefectului Cristian Roman, pentru luna septembrie au fost transferate fonduri, aproximativ 6 milioane lei, din trimestrul IV pe trimestrul III. Pentru ultimele două luni din ani se aşteaptă o rectificare bugetară.
„Sumele ajung pentru septembrie. Pe octombrie nu sunt probleme, din câte am înţeles de la Finanţe. Să vedem cu se aranjează redistribuirea lor în cadrul judeţului. Avem solicitarea, în continuare, de 8,8 milioane lei la Guvern şi se cunoaşte problema la cel mai înalt nivel. Probabil, la o rectificare bugetară avem acoperite salariile pentru întreg anul 2011„, a precizat prefectul.
El spune că sumele necesare pentru salariile profesorilor au fost solicitate corect la începutul anului, însă au intervenit acele hotărâri judecătoreşti, fiind grevat bugetul cu 8,8 milioane lei.