Elevii de clasa VIII-a vor susține, în luna decembrie, a doua simulare județeană, după cea de la început de an școlar. Măsura aparține reprezentanților Inspectoratului Școlar Botoșani, care au decis să organizeze, în acest an școlar, mai multe simulări județene la clasa VIII-a, pentru a-i pregăti pe elevi pentru Evaluarea Națională.
Astfel, în zilele de 11 și 12 decembrie 2024, elevii de clasa VIII-a vor da examene la Matematică și Limba și Literatura Română, după care vor susține încă o evaluare în zilele de 14 și 15 aprilie 2025 pentru Evaluarea Națională, iar pe 17 și 18 martie 2025 are loc simularea națională.
Pe 6,7 și 8 mai 2025 are loc simularea județeană la Bacalaureat, iar pe 24, 25 și 26 martie 2025 este programată simularea națională.