Slujbele temporare oferite botoşănenilor în luna octombrie, respectiv cele de recenzori, au fost la mare căutare. Peste 600 de botoşăneni s-au înscris până la această dată pe cele 400 de posturi de recenzori puse la bătaie de Primăria Botoşani. Numărul va fi şi mai mare având în vedere că înscrierile se vor finaliza abia pe 15 septembrie. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că în aceste condiţii va avea loc o selecţie a persoanelor care vor efectua recensământul populaţiei.
„Garantat vor mai veni persoane să se înscrie şi va trebui să facem o selecţie. Vom ţine cont de criteriile care corespund cu legea„, a precizat viceprimarul.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor are loc în perioada 20-31 octombrie. Oamenii vor fi plătiţi cu 50 lei pe zi timp de 15 zile. Pentru a deveni recenzori, doritorii pot depune o cerere si un formular la Primaria Botoşani, precum şi la cele din judeţ, urmând să fie selectaţi ulterior