Un număr de 43 de profesori pensionari au solicitat catedre în învăţământ şi în anul şcolar 2011-2012. Daniel Cojocariu, inspector de resurse umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), a declarat că dascălii pensionari urmau să îşi aleagă luni posturi, din lista celor 120 încă disponibile la nivelul judeţului Botoşani.
„Cadrele didactice pensionare îşi aleg posturi din lista disponibilă. Sunt 43 de cereri şi vom vedea câte posturi se vor ocupa„, a spus Cojocariu.
După această etapă, urmează cea a necalificaţilor. Directorii de şcoli vor aduce la IŞJ situaţiile cu încadrările în noul an şcolar, iar atunci se va cunoaşte cu exactitate câţi dintre cei repartizaţi s-au prezentat sau nu la posturile repartizate. Repartizarea necalificaţilor se va face după 1 septembrie.