„Palmă” dată de Cătălin Flutur lui Valeriu Iftime la alegeri, după ce a fost dat afară din partid. „Trebuie să mă reorientez”

Fostul primar al municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, cel care a fost lider al liberalilor botoșăneni ani la rând, dar a fost dat afară din partid o dată cu venirea la conducere a omului de afaceri Valeriu Iftime, a precizat că nu va susține echipa liberală la alegerile parlamentare.

„Inteleg că sunteți bulversați și luați prin surprindere de evenimentele politice. Sincer nici eu nu prea pricep ce se întâmplă, în condițiile în care totuși fac politică de peste 34 de ani. Până acum era simplu, votam partidul din care făceam parte. Cum am fost dat afară din partid, trebuie să mă reorientez. Niciodată PSD, cu mare parere de rău nici PNL. Atunci am fost nevoit să mă uit atent la oferta celorlalți”, a precizat Flutur.

El susține că îi va susține pentru parlament pe fostul pompier Radu Țipișcă, omul de afaceri Mihai Buiuc, pianistul Bogdan Ota și fermierul Dănuț Andruș. Văzând ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale, Flutur consideră că acum  absolut toate partidele au o șansă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *