Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru verificarea legalității conducătorilor auto, acționând pe raza comunelor Durnești, Santa Mare, Românești, Ripiceni, Mihălășeni, Dobârceni și Manoleasa.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost depistați doi conducători auto care aveau asupra lor peste 100 de pachete de țigarete, de proveniență Republica Moldova, pentru care nu dețineau documente legale. Aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 40.000 de lei, conform legii 227 din 2015 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cadrul aceleași acțiuni, polițiștii au identificat în trafic, o autoutilitară care transporta aproximativ cinci metri cubi de material lemnos, fără a deține documente de proveniență sau transport.
Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.