Cei doi tineri care au bătut crunt un bărbat într-o scară din Botoşani, arestaţi preventiv

Cei doi tineri care în noaptea de sâmbătă spre duminică au bătut crunt un bărbat într-o scară din municipiul Botoşani au fost arestaţi preventiv. Tribunalul Botoşani a dispus arestarea celor doi pentru 30 de zile, admiţând astfel propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Cei doi tineri, de 31 şi, respectiv, 34 de ani, sunt acuzaţi că, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2024, în timp ce se aflau în scara unui imobil, din municipiul Botoșani, împreună cu victima, un bărbat de 49 de ani, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

Potrivit unor surse din anchetă, agresorii se aflau în incinta unei scări de bloc de pe strada Col. Tomoroveanu, unde consumau alcool. La un moment dat, unul dintre locatari le-ar fi atras atenţia asupra comportamentului lor, iar aceştia au devenit agresivi. Victima a fost lovită cu pumnii şi picioarele în zona capului, fiind grav rănită şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.

Solutia pe scurt:

În baza art. 226 alin.1 Cod procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, formulată în dosarul de urmărire penală nr. 6022/143/P/2024. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 1 şi 3, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 1. GHIORGHIU VALENTIN VICTOR, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 din Codul penal şi 2. MURARIU CODRIN DUMITRU, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de artic. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.11.2024 până la data 23.12.2024, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală, dispune emiterea câte unui mandat de arestare preventivă pe numele fiecărui inculpat. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul disp. art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului Ghiorghiu Valentin Victor, avocat Diaconescu Daniela, în sumă de 932 lei, se achită Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi pentru Ministerul Public. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 24 noiembrie 2024, ora 17:00.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *