Damian Dragotă, din Botoșani, elev-sergent în clasa a XII-a la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, campion în sporturile militare liceale, este genul de tânăr care inspiră prin disciplină, determinare și pasiune. Pe culoarele liceului militar, numele său este rostit cu admirație. Nu doar pentru trofeele și medaliile pe care le-a adus acasă, ci și pentru felul în care reușește să transforme fiecare provocare într-o lecție de viață.
„Cariera militară a fost în prim-plan pentru mine încă din clasa a VIII-a,” spune Damian, cu un ton ferm, dar cu o privire senină.
„Îmi doream să îmi dezvolt disciplina, să devin o versiune mai bună a mea.”
Din acea dorință s-a născut o rutină riguroasă, o viață modelată de un echilibru perfect între antrenamente fizice extenuante și studii militare solicitante.
Un campion pe multiple fronturi
Damian și-a câștigat reputația prin rezultate remarcabile în atletism, dar povestea lui nu se oprește aici. Fiind căpitan al echipei de cros și triatlon, pasionat de fotbal și karate, el reușește să exceleze în mai multe discipline sportive.
„Sunt mândru mai ales de rezultatele obținute la Craiova, în ultima etapă a sportului militar liceal, când am plecat cu șase medalii și patru trofee,” povestește el.
„Am scris istorie și am adus cupa acasă.”
Pentru Damian, liceul militar este „acasă,” iar sportul este mai mult decât o competiție – este o școală a valorilor.
„Mi-am dezvoltat disciplina, mi-am pus la punct antrenamentele, iar asta mă ajută să îi inspir pe alții,” spune el, subliniind cât de mult apreciază relațiile cu familia și colegii săi.
Rutina unui învingător
Ziua lui începe devreme, întotdeauna cu o alergare de 3 kilometri.
„La amiază, domnul căpitan Ifrim Relu și sergent major Moldovan Daniel Sebastian îmi ghidează antrenamentele, iar seara urmează un antrenament forte. În total, ajung să fac între 15 și 20 de kilometri pe zi, pe lângă activitatea școlară.”
Cu o asemenea disciplină, nu e de mirare că Damian are parte și de medalii.
„Psihicul este totul,” explică el.
„În fiecare competiție simt că depind de modul în care gândesc atunci lucrurile – 20% antrenament, 20% talent, iar psihicul face restul.”
Această filosofie l-a ajutat să treacă peste momente grele, cum ar fi un eșec recent, într-una dintre cele mai grele competiții din viața sa.
„A fost la mijloc și o eroare umană, dar chiar și așa am terminat cursa cu un timp foarte bun.”
Damian nu este doar un performer, ci și un lider, un exemplu pentru colegi. În cadrul competițiilor de echipă, își asumă cu naturalețe rolul de căpitan și mentor.
„Sper că sunt un exemplu și că activitatea mea va inspira generațiile viitoare de liceeni,” spune el cu modestie.
Visurile sale nu se opresc aici. Pe termen lung, Damian vrea să intre în lotul sportivilor militari de la Sibiu, cu un obiectiv clar: să ocupe o funcție la CSA Steaua. Până atunci, își dorește să adauge înotul în palmaresul său sportiv și să participe la competiții de tip Iron Man, un simbol al complexității și rezistenței.
„Totul e să nu renunț,” spune Damian, rezumând într-o frază esența personalității sale.
Iată cum Damian Dragotă, elev la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc devine un simbol al potențialului uman atunci când pasiunea întâlnește disciplina, potrivit Forțelor Terestre Române.