Un tânăr de 19 ani a fost transferat, duminică după-amiază, de la Spitalul Judeţean Mavromati la Clinica de Neurochirurgie Iaşi, după ce a căzut de pe motoscuter şi a intrat sub o Dacia Papuc. Accidentul s-a produs la periferia municipiului Botoşani, pe un drum de piatră din zona fostului CAP Răchiţi.
Tânărul se afla pe un motoscuter alături de un copil de 13 ani. Ei coborau Aleea Gheorghe Hasnaş, iar într-o curbă s-au răsturnat. Tânărul de 19 ani, care de altfel conducea scuterul, a ajuns sub roţile unei Dacia Papuc, care circula din sens invers. El a suferit o fractură craniană, fiind nevoie de ridicarea maşinii pentru scoaterea sa. Cel de-al doilea a căzut pe marginea străzii şi s-a rănit uşor.
Şoferul Daciei Papuc, Remus Stelian Feodorov, de 29 de ani, susţine că a încetinit, însă nu a putut evita accidentul.