În județul Botoșani, în mijlocul codrilor seculari de la Vorona, se află una dintre perlele ecleziastice din nordul Moldovei. Mănăstirea Vorona, cu un trecut de peste cinci secole, este un loc spiritual, încărcat de legende, situat într-o zonă feerică, mai ales în lunile de toamnă.
La numai 20 de kilometri de municipiul Botoșani, în comuna Vorona, se află una dintre cele mai frumoase lăcașuri de mult din nordul Moldovei. Este vorba despre Mănăstirea Vorona, un loc al spiritualității, al culturii ecleziastice situat în mijlocul unui peisaj de vis care ar fermeca orice drumeț, indiferent de opțiunile sale religioase. În plus, locul este plin de legende.
Legănul ecleziastic din mijlocul feeriei de toamnă
La Mănăstirea Vorona se ajunge, din municipiul Botoșani, pe drumul ce străbate Orășeniul către comuna Vorona. Ajunși în Vorona, la primul sens giratoriu, urmând indicatorul turistic, se virează la stânga. Se ține drumul asfaltat, ca-n palmă, până la porțile mănăstirii, printr-un adevărat culoar vegetal creat de pădurea deasă care se întinde de-o parte și de alta a drumului. Mănăstirea Vorona se află în mijlocul unui paradis forestier. Mai ales toamna, codrii seculari ai Voronei reprezintă o destinație de neratat pentru orice turist îndrăgostit de natură. Pe lângă mănăstirea drumul șerpuiește prin mijlocul pădurii, peste dealuri înalte, până în comuna Coșula, acolo unde asflă alte obiective turistice de neratat, printre care mănăstirea medievală Coșula și galbenul său unicat, dar și podul lui Ștefan cel Mare.
Drumul prin pădure, adică aproximativ 10 kilometri, pe coastă, printr-o zonă cu peisaje incredibile, este visul oricărui pasionat de drumeții prin pădure. La un moment dat, în apropierea mănăstirii Sihăstria Voronei, la 5 kilometri de mănăstirea Vorona, se poate lăsa autoturismul și face o drumeție scurtă, dar intensă prin pădure până la chilia Cuviosului Onufrie, un sihastru rus care a trăit în aceste păduri acum trei secole. Prin împrejurimile Voronei sunt poienițe pitorești cu stejari și goruni bătrâni, locuri de relaxare și reculegere adevărată în mijlocul naturii. De neratat este și lacul de lângă mănăstirea Vorona, un loc preferat de cei care doresc să se plimbe pe ponton și să mediteze în liniște pe malurile sale. Explozia de senzații, provocate de culoare și triluri este completată de aromele toamnei, mirosul de lemn ars în sobă sau mireasma naturii.
Cinci secole de viață monastică la Vorona
Mănăstirea Vorona are o istorie îndelungată. A fost întemeiată în anul 1503 de un grup de călăugări ruși, ajunși din pribegie, pe aceste meleaguri. În acele timpuri, Vorona era un sat răzeșesc important. Nimeni nu știe cum se chema la vremea aceea. Cert este că acești călugări ruși au făcut un schit de lemn și au numit locul Vorona, ceea ce în rusa veche înseamnă „cioară”. Călugărilor ruși li s-au adăugat călugări greci dar și români din zona Banatului de astăzi. Împreună au ridicat o bisericuță de lemn cu hranul „Nașterea Maicii Domnului”.
De-a lungul timpului, familiile boierești din zonă au acordat o atenție deosebită mănăstirii. În perioada 1793-1803, biserica de lemn care suferise deja din cauza trecerii timpului a fost înlocuită cu o biserică din piatră de către paharnicul Iordache Panait, marele boier din aceea zonă. Hramul bisericii era ”Adormirea Maicii Domnului”. Mai apoi, în 1835, starețul Rafail ridica o a doua biserică de piatră cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului”. Biserica a fost înfrumusețată și pictată pe cheltuiala vornicului Iorgu Vârnav Liteanu.
Leagăn al culturii și milosteniei
Mănăstirea Vorona servea drept așezământ social în vremuri de restriște. Aici au fost găzduiți copiii refugiaților din Primul Război Mondial. Este vorba despre sute de copii de olteni și munteni ajunși în pribegie pe drumurile Moldovei. Călugării i-au cazat, i-au hrănit și, fiind unul dintre cele mai importante centre ecleziastice din nordul Moldovei, au organizat și o școală pentru acești copii. Toți au fost educați și au învățat măcar să scrie, să citească și să socotească. În plus, mănăstirea Vorona era reumită pentru implicarea sa în educația copiilor de țărani. Călugării aduceau cărți la școlile sătești. În plus, au construit școli în satele Icușeni și Poiana. În aceea perioadă, mănăstirea Vorona avea o bibliotecă impresionantă.
S-au păstrat în jur de 4000 de exemplare, dintre care 2000 sunt de patrimoniu, extrem de valoroase. Toate sunt se află în depozitul de carte veche al mănăstirii, care poate fi vizitat și astăzi, alături de un muzeu deosebit. După 1945, mănăstirea a fost închisă, din ordinul comuniștilor. Salvată de la distrugere, mănăstirea a fost redeschisă în 1968, dar nu a mai funcționat ca mănăstire de călugări ci a găzduit o obște de maici. Și astăzi, mănăstirea Vorona este mănăstire de maici și un leagăn de cultură ecleziastică, cu multe activități pentru copii, mai ales în timpul verii, dar și prin acel fond rar de carte veche. La Vorona vin mii de turiști atât pentru a se reculege spiritual, dar și pentru a se relaxa în pădurile deosebit de frumoase din zonă.
Gorunul lui Cuza
Mănăstirea Vorona este și un loc al legendelor. Se spune că mănăstirea a fost vizitată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în primii ani de domnie. Mărturie a trecerii sale pe la mănăstire este un gorun secular. Copacul are o anvergură impresionantă a trunchiului și o înălțime așiderea. Povestea spune că Alexandru Ioan Cuza a venit în vizită la omul său de încredere, colonelul Nicolae Pisoski, din târgul Botoșanilor. Într-o zi, plictisit de agitația târgului, Cuza a luat haine de negustor și a plecat către Vorona. Obosit, s-a pus să se odihnească sub gorunul care există și astăzi.
Și a adormit. Călugării de la Vorona l-au văzut și l-au prins. Până să se dezmeticească Cuza, s-a trezit în beciurile mănăstirii. Starețul era supărat că a încălcat proprietatea mănăstirii și nu știa cine este. A doua zi l-a interogat, iar Cuza i-ar răspuns cu semeție. Starețul supărat a pus să fie biciuit de un argat. Argatul nu a apucat să-l lovească pe domnitor că a ajuns Pisoski, care-l căuta de zor. Și așa l-a scos din mâinile călugărilor. Experiența l-ar fi încurajat pe Cuza să secularizeze averile mănăstirești, scrie adevarul.ro
