Botoșănenii pot merge mai ușor la București, ca urmare a faptului că s-au dat în folosință încă 32 kilometri din autostrada A7 (Autostrada Moldovei). Miercuri a fost lansată în circulație porțiunea cuprinsă între Buzău și Râmnicu Sărat.
„În momentul de față, se poate circula pe 43 de kilometri din A7, între Buzău și Focșani, după deschiderea circulației (în urmă cu două săptămâni) a celor 11 km ai lotului Mândrești Munteni – Focșani. Până la finalul anului se vor deschide și cei peste 36 km dintre Râmnicu Sărat și Mândrești Munteni ceea ce va face posibilă circulația pe aproape toți cei 82 de km ai autostrăzii Buzău – Focșani (secțiune a A7)”, susțin oficialii DRDP Iași.
România ajunge astfel la 1.158 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres) aflați în exploatare.