Reţeaua de gaz va fi extinsă în localitatea Călineşti din oraşul Bucecea din judeţul Botoşani. Primarul Angel Gheorghiu a făcut, marţi, anunţul privind extinderea gazului spre Călineşti.
„Suntem bucuroși să vă informăm că astăzi am făcut un pas important pentru dezvoltarea comunității noastre. Am primit avizul tehnic de racordare pentru proiectul de extindere a rețelei de gaz spre localitatea Călinești. Acest proiect are ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai și asigurarea unui acces facil la utilități esențiale pentru toți locuitorii. Următoarea etapă va consta în pregatirea documentelor necesare lansarii licitatiei pentru desemnarea unui constructor, despre care vă vom ține la curent în mod constant”, a scris primarul din Bucecea pe Facebook.