Evenimente religioase în parohii din județul Botoșani, săptămâna viitoare. Vezi unde!

turla biserica, stiri, botosani, cruceMai multe evenimente religioase vor avea loc în parohii din județul Botoșani, în săptămâna viitoare. Astfel, miercuri, 20 noiembrie, în Protopopiatul Botoşani vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:

– Biserica Parohiei Balta Arsă va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Înălțarea Domnului” – Vlădeni, în cadrul căreia părintele Radu Pomparău va susține conferința cu tema: Psihoterapia ortodoxă;

– Capela Penitenciarului Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” – Botoșani, în cadrul căreia părintele Vladimir Orlovschi va susține conferința cu tema: Sfinții vindecători și taumaturgi cinstiți în mod deosebit pe teritoriul țării noastre.

Parohia „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” – Hilişeu-Horia din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 „Adormirea Maicii Domnului” – Şendriceni, în cadrul căreia părintele Albu Marcel va susține conferința cu tema: Sfinţii Doctori fără de arginţi, vindecătorii bolilor prin leacurile din vistieriile duhovniceşti.

Joi, 21 noiembrie, Biserica Parohiei Oneaga din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfânta Treime” – Copălău, în cadrul căreia părintele Adrian Achițenei va susține conferința cu tema: Sfinții fără de arginți – doctorii cei mai înalți.

Parohia „Sfântul Gheorghe” – Ionăşeni din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 „Sfântul Ioan Botezătorul” – Vârful Câmpului, în cadrul căreia părintele Ciprian Huţu va susține conferința cu tema: Nu te teme a cerceta bolnavii, pentru că numai aşa câştigăm mântuirea.

Vineri, 22 noiembrie, în Protopopiatul Botoşani vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:

– Biserica Parohiei Vorona Nouă va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” – Vorona, în cadrul căreia părintele Relu Enache va susține conferința cu tema: Taina Sfântului Maslu – medicament pentru bolnavi;

– Biserica Parohiei Ipotești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Proroc Ilie” – Ipotești, în cadrul căreia părintele Ciprian Scântei va susține conferința cu tema: Maica Domnului Tămăduitoarea.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *