Un focar de pestă porcină a fost depistat într-o localitatea din apropierea municipiului Botoșani, înainte de sărbători. Îmbolnăvirea a apărut la trei porci de la o fermă cu 22 de animale din localitatea Mănăstirea Doamnei, comuna Curtești.
Laboratorul din Suceava a confirmat pe 11 noiembrie prezența acestui focar, iar reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani au luat deja o serie de măsuri în acest sens.
Din neatenție sau din necunoaștere omul devine foarte ușor vector pentru acest virus prin intermediul furajului pe care îl transporta acasă și îl administrează porcilor din gospodărie sau prin intermediul încălțămintei cu care a intrat în cultură, a utilajelor agricole utilizate pentru transportul furajelor etc. Pentru a preveni transmiterea bolii din mediul silvatic la porcul domestic atât proprietarii de porci cât și ceilalți agricultori care intră în culturi, trebuie sa respecte câteva măsuri minime de prevenție:
- nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă, în pădure sau în zonele agricole înveciate cu mediul silvatic;
- evitați să intrați timp de 48 de ore în adăposturile destinate creșterii porcilor, după ce ați desfășurat activități specifice vânătorii;
- este recomandat ca pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu burete sau paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar;
- creşteţi porcii doar în spaţii închise, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploatații, cu porci mistreţi sau cu proprietari care deţin porci domestici;
- este interzisă creșterea porcilor domestici în cadrul stânelor de ovine din cauza riscului crescut de contaminare de la porcii mistreți infectați;
- nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nici o formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
- nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
- vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA Alba despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi
- precizam ca pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor este respectarea condiţiilor de biosecuritate;
Pesta porcină africană nu reprezintă un risc de îmbolnăvire la oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic și social, prin pagubele pe care le produce, atât în mod direct, prin mortalitate, cât și indirect, spre exemplu, prin măsurile de sacrificare de necesitate care se impun.