Amenzi pentru mai mulți comercianți din Piața Centrală. Ce nereguli s-au găsit

Mai mulți comercianți din Piața Centrală au fost amendați de polițiștii locali în urma unor controale care au avut loc marți. Pe durata activității, polițiștii locali au constatat săvârșirea a 28 de fapte contravenționale și au aplicat sancțiuni cu amendă în cuantum total de 6500 lei.

Astfel, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 145/2014 – pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol și anume comercializarea produselor agricole fără a afișa eticheta de produs. De asemenea, trei comercianți au fost sancționați contravențional pentru utilizarea cântarelor fără a avea verificarea metrologică, obligație prevăzută de art. 46 lit. d) din H.C.L. nr. 138/2020 – privind înființarea Serviciului public pentru administrarea piețelor, oborului și cimitirelor aflate în proprietatea municipiului Botoșani.

Șoferi amendați pentru că au parcat mașinile la voia întâmplării

Pe căile de acces către Piața Centrală, dar și în parcările adiacente, polițiștii locali au identificat și sancționat 8 conducători auto care au parcat autovehiculele neregulamentar, stânjenind circulația rutieră și a pietonilor. În conformitate cu prevederile art. 9 alin. 6) din H.C.L. nr. 292/2017, constituie contravenție ”oprirea, staţionarea sau parcarea autovehiculelor, mopedelor, motoretelor şi motocicletelor pe drumul public, aleile pietonale şi parcări, dacă prin aceste situaţii este stânjenită fluenţa traficului auto şi pietonal, chiar dacă în locul respectiv nu există indicatoare rutiere de restricţionare” și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 600 lei.

Comercianți amendați pentru mizerie

Pentru nerespectarea prevederilor referitoare la menținerea curățeniei la locul de desfășurare a activității, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale unor comercianți, care prin expunerea necorespunzătoare a produselor și scurgerea unor lichide, au murdărit pardoseala, creând și disconfort olfactiv. Potrivit art. 46 lit. h) din H.C.L. nr. 138/2020, constituie contravenție „neasigurarea permanentă a curățeniei la locul de vânzare și în jurul acestuia,
colectarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate” și se sancționează cu amendă de
la 200 lei la 500 lei.

Femeie amendată pentru că vindea produse pe Pietonalul Transilvaniei

De asemenea, în zona Pietonalului Transilvaniei a fost identificată numita G.O. care a amplasat o masă pe domeniul public, expunând spre vânzare produse agricole. La momentul verificărilor s-a constatat că persoana nu deținea acord pentru ocuparea domeniului public, motiv pentru care a fost sancționată potrivit prevederilor art. 4 lit. b) din H.C.L. nr. 355/2011 – normele de gospodărire, înfrumuseţare, păstrare a ordinii şi curăţeniei în municipiul Botoşani și îndrumată către Primăria municipiului Botoșani pentru intrarea în legalitate, respectiv obținerea acordului pentru ocuparea domeniului public.

Urmareste-ne pe Google News

One thought on “Amenzi pentru mai mulți comercianți din Piața Centrală. Ce nereguli s-au găsit

  1. Pentru comercianți!!!! Dar cei care te agaseaza zilnic, cu vânzare de valuta, telefoane, cupoane, etc. Când vor fi amendați sau interziși????? Sunteți penibili

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *