Zeci de mașini au fost verificate de polițiști, în timpul unor razii. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție, la data de 12 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu cei ai Serviciului Rutier și ai Biroului de Ordine Publică au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru depistarea conducătorilor auto care circulă sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, precum și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost verificate peste 50 de autoturisme, iar 14 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, fără a fi înregistrate rezultate pozitive. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 8.000 de lei.