Doi indivizi din județul Botoșani au fost reținuți, luni, de polițiști după ce ar fi bătut măr un bărbat de 42 de ani. Scandalul, care ar fi izbucnit de la o femeie, a avut loc în noaptea de duminică spre luni, într-o locuință din comuna Broscăuți.
Bărbatul de 42 de ani se afla împreună cu alți doi bărbați, de 36 si 40 de ani în locuința respectivă. Pe fondul unor discuții în contradictoriu ar fi fost agresat de cei doi indivizi. La fața locului au ajuns polițiștii, care au început cercetările. De asemenea, bărbatul de 42 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind dus la spital.
„A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca în funcție de cercetări și numărul zilelor de îngrijiri medicale ale victimei, sa fie dispuse măsuri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.