Polițiștii locali au desfășurat mai multe controale în piețele de pe raza municipiului Botoșani, cu scopul de a verifica modul în care comercianții, producătorii agricoli de legume și fructe, precum și persoanele juridice care desfășoară astfel de activități respectă legislația privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor agricole, precum și regulamentul de organizare și funcționare a piețelor.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 4000 lei. În parcările adiacente piețelor s-a urmărit prevenirea și constatarea faptelor de comercializare a produselor agricole direct din autovehicule. Astfel, în parcarea din str. Armeană nr. 2 au fost surprinse 8 persoane în timp ce comercializau produse direct din autoutilitare.
„Având în vedere cele constatate, polițiștii locali au dispus măsuri de sancționare conform prevederilor art. 32, lit. g din H.C.L. nr. 292/2017 – Regulament de organizare a circulației rutiere pe raza municipiului Botoșani. Potrivit art. 32 lit. g) este interzisă vânzarea oricăror produse, pe suprafeţele destinate circulaţiei pietonilor, parcărilor cu plata şi trotuarelor aferente sau direct din vehicule fără acordul Primăriei municipiului Botoşani, fapta fiind sancționată cu amendă de la 100 lei la 400 lei”, anunță Poliția Locală.