Un botoșănean de 36 de ani nu mai are voie să se apropie de soția sa, pe care a amenințat-o cu acte de violență

Un botoșănean violent s-a ales cu ordin de protecție și nu mai are voie să se apropie de soția sa. La data de 10 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani  au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Botoșani, pentru faptul că a provocat scandal și a amenințat-o pe soția sa cu acte de violență.

 Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a păstra o distanță de 50 de metri față de concubina sa. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie 

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;

obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori  față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.

interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

 

Victima violenței în familie se poate adresa:

-Poliției pentru a depune o plângere;

– unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;

  – Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;

-Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *