Ipoteză șocantă în cazul tragediei de pe DN2. Tatăl ar fi încercat să se sinucidă cu tot cu copii. „Era în telefon cu soția la momentul impactului”

Ipoteză șocantă în cazul tragediei de pe DN2. Daniel, botoșăneanul mort în accident alături de unul dintre copiii săi, ar fi produs evenimentul intenționat în încercarea de a-și lua propria viață, dar și a copiilor săi. Totul s-ar fi produs din cauza unor neînțelegeri cu concubina acestuia, mama copiilor. Nu se ştie clar cum a avut loc accidentul, dar în sat, rudele vorbesc despre faptul că bărbatul se certa cu soţia. Femeia ar fi suferit mai multe bătăi, iar ultima dată, de frică, ar fi fugit în străinătate.

„El a sunat-o și s-a izbit intenționat în mașina cu instructorul auto. Era în telefon cu soția la momentul impactului. Soția plecase că era maltratată. El o tot amenința că dacă nu se întoarce la copii acasă din Germania își pune capăt zilelor și el și copii. Din păcate și-a dus planul diabolic la sfârșit, iar copilul lor cel de doar 3 anisori a fost găsit decedat sub mașina la fata locului”, ne-a precizat o cunoștință a familiei.

Daniel Bacrău, de 28 de ani, din comuna Dersca, conducea autoturismul Opel Astra, pe E85-DN2, în direcția Siret către Suceava. În autoturism se aflau copiii săi Ștefan de patru ani, Ioana de opt ani și  Darius de 2 ani și 5 luni.

La un moment dat, din motive necunoscute autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia Sandero. Autoturismul Dacia Sandero era condus de un cursant de 18 ani, având instructor de conducere pe un bărbat de 76 de ani din oraș Siret. În autoturism se afla pe bancheta din spate și un tânăr de 18 ani din sat Negostina, comuna Bălcăuți.

În urma impactului deosebit de violent a rezultat decesul a 5 persoane (conducătorii auto și trei pasageri, dintre care  un minor) și rănirea unui număr de 2 persoane (minori) după cum urmează.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *