Şoferii, sfătuiţi de Poliţie să evite să circule, luni şi marţi, în zona Liceului Laurian şi Şcolii 10

În zilele de 29 şi 31 august şi respectiv 02 septembrie se va desfăşura  cea de-a doua sesiune de susţinere a examenului de bacalaureat din anul 2011.

Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Şcolar Botoşani, cele două centre unde se va desfăşura examenul sunt Colegiul Naţional ”A. T. Laurian”, respectiv  Şcoala Generală nr.10, din municipiul Botoşani.

Având în vedere numărul mare de candidaţi înscrişi pentru susţinerea examenului, estimăm aglomerări pe străzile Nicolae Iorga, Nicolae Grigorescu şi Bulevardul Mihai Eminescu, astfel încât, pentru evitarea ambuteiajelor şi fluidizarea traficului rutier, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Botoşani vor acţiona cu prioritate în zona celor două centre, în zilele menţionate.

Totodată, în acest context, recomandăm cetăţenilor să evite, în măsura în care acest lucru este posibil, deplasarea cu autovehiculele personale în zona celor două unităţi şcolare şi eventual alegerea unor trasee ocolitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *