Accidentul de pe DN2 (E85), din afara comunei Grănicești, județul Suceava, s-a produs între două autoturisme. Șapte persoane au fost implicate în total, iar la nivelul ISU Suceava s-a activat Planul Roșu de Intervenție. Cinci persoane au murit, iar două au fost rănite.
La fața locului echipajele de poliție au constatat faptul că între cele doua autoturisme implicate a avut loc un impact puternic frontal, urmând sa se stabilească cu exactitate direcțiile de deplasare și alte aspecte cu privire la dinamica accidentului rutier.
Totodată, s-a stabilit că unul dintre autoturisme (Dacia Sandero) era destinat efectuării cursurilor de șoferi, la momentul impactului fiind condus de către un tânăr de 18 ani din comuna Calafindești. În dreapta sa se afla instructorul auto, un bărbat de 76 ani din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toți cei trei au decedat.
Cealaltă mașină, cu numere de Botoșani, era condusă de către un bărbat de 28 de ani, iar în autoturismul acestuia se aflau 3 minori, respectiv doi băieți de 3 și 4 ani și o fata de 8 ani. Băiatul de 4 ani și fetița de 8 ani prezintă mai multe leziuni, iar șoferul de 28 ani și băiatul de 3 ani au decedat. În total sunt 5 persoane decedate și 2 minori răniți.
La fața locului a fost deplasata echipa operativă complexă coordonata de către Serviciul Rutier, inclusiv cu deplasarea laboratorului criminalistic.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.