Doamnele Moldovei au avut propria lor ”capitală”, un târg-reședință în care se retrăgeau atunci când tumultul capitalei domnești devenea greu de suportat. La Botoșani, încă de acum cinci secole, a existat o curte domnească de lux dedicată soțiilor de voievod.
De-a lungul Evului Mediu, principatul Moldovei a avut mai multe capitale. Au fost Baia, Siretul, Suceava-celebra capitală a Mușatinilor, și în cele din urmă Iașiul. Puțini cunoscut publicului larg este faptul că și doamnele Moldovei, soțiile de voievod, sau fiicele lor, aveau propria lor ”capitală”, un târg în care se retrăgeau când doreau să stea departe de intrigile sau formalismul de la curte. De altfel, acel târg a și purtat numele sugestiv „Târgul Doamnei” timp de câteva secole. Este vorba despre târgul Botoșaniului, municipiul Botoșani de astăzi, orașul reședință al județului cu același nume, situat în nordul extrem al României. În târgul Botoșaniului, doamnele Moldovei aveau și una dintre cele mai luxoase curți domnești ale evului mediu românesc, noteaza adevarul.ro.
”Târgul Doamnei”, o așezare cosmpolită și bogată
Târgul Botoșaniului a fost întemeiat în secolul al XIV lea. Cel puțin asta arată dovezile arheologice din jurul bisericii armenești ”Sfânta Maria” din municipiul Botoșani. Târgul a prosperat și datorită comerțului comunității armenești, așezată în zonă, cel mai probabil, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Zona era ofertantă pentru negustorii armeni, fiind așezată pe marele drum comercial care lega porturile Mării Negre și de la gurile Dunării, de marile centre urbane din Polonia și mai apoi cele de pe malurile Balticii. Botoșaniul s-a ridicat mai ales datorită comerțului cu vite, al comunității armene. La Botoșani se afla unul dintre cele mai renumite târguri cu vite din Moldova, dar și primul han unde trăgeau negustorii veniți pe drumul comercial deja menționat.
Așa cum arată descoperirile arheologice, în secolul al XV-lea, Botoșaniul era un târg industrial și negustoresc al vremii deosebit de prosper. Au fost identificate numeroase cuptoare pentru reducerea minereului și confecționarea de arme și unelte, dar și multe cuptoare pentru arderea ceramicii, semn că olăritul era în floare. Tocmai datorită prosperității sale, acest târg cosmopolit locuit de români și armeni a intrat în atenția domnitorilor Moldovei. Din secolul al XV-lea, acesta devine un târg domnesc. Mai precis, este oferit după nuntă doamnelor Moldovei. Târgul Botoșani asigura venitul doamnelor și domnițelor.
”Botoşanii au avut un statut aparte în rândul aşezărilor urbane moldoveneşti, acela de târg al Doamnei. Era locul de unde proveneau veniturile soţiilor de voievozi aflaţi pe tronul Ţării Moldovei. Prima Doamnă a Moldovei căreia i se vor concede veniturile târgului va fi Maria-Voichiţa, soţia lui Ştefan cel Mare, ca o compensaţie, probabil, pentru averile ce îi rămăseseră risipite în Ţara Muntenească, de unde îi era obârşia. Târgul Botoşani a fost unul dintre cele mai dezvoltate din punct de vedere economic”, susţine istoricul botoşănean Daniel Botezatu. Deci prima domniță care primește Botoșaniul ca apanaj este Maria-Voichița, cea de-a treia soție a lui Ștefan cel Mare. Ca simbol al statutului special al târgului, Botoșaniul primește o stemă aparte, un păun cu coada răsfirată. Vom vedea ceva mai încolo că alegerea acestei steme a Moldovei nu a fost întâmplătoare.
Misterioasa curte domnească din ”Orașul Doamnei”
Doamnele Moldovei nu puteau locui oriunde, cel puțin nu într-o casă de târgoveț. Așa că a fost amenajată o curte domnească, special pentru aceste soții și fiice de voievod. Alegerea nu a fost întâmplătoare. Botoșaniul era un târg deschis, fără ziduri, dar, cum se va descoperi ulterior, cu o rețea subterană bine dezvoltată. Așa că acestă curte domnească a fost amenajată în incinta mănăstirii Popăuți, de la marginea municipiului Botoșani. Mănăstirea a fost ctitorită de Ștefan cel Mare și avea incintă fortificată, numai bună pentru a asigura protecția doamnelor. În momentul de față această curte domnească, de la Popăuți nu mai există. Doar un singur zid mai amintește de existența acesteia, dovedită de altfel și de o serie de cercetări arheologice.
„Înseşi formulările ce apar în documentele lui Petru Rareş, scrise «din târgul Botoşanilor» (1528) sau din «cetatea noastră Botoşani» (1552), sprijină, după părerea noastră, identitatea incintei – desigur fortificată – de la Popăuţi cu Curtea domnească din Botoşani“, arăta specialistul Eugenia Greceanu. Multe alte hrisoave medievale atestă existența acestei curți domnești. De exemplu, hrisovul lui Vasile Lupu din 7 iunie 1639, care amintește de ”popa Ionașcu de la biserica domnii meale de la curte din Botășeni”. Prima atestare clară a funcționalității acestei curți domnești este din anul 1533, atunci când este pomenit, administratorul acesteia, un ”vătaf Simion”.
Aceste mențiuni coincid cu domnia lui Petru Rareș. Este cunoscut faptul că Elena Rareș, soția sa, a locuit efectiv la Botoșani o bună perioadă, la această curte domnească, și s-a preocupat în mod particular de acest ”Oraș al Doamnei”. Drept dovadă stau cele două superbe biserici medievale, Sfântul Gheorghe și Uspenia, ctitorite în zona Centrului Istoric de Elena Rareș, în secolul al XVI-lea. „Botoşaniul era apanajul doamnei. Era dăruit doamnei de către voievodul Moldovei şi-i asigura veniturile. Era normal să aibă o curte domnească. A şi fost numit în Evul Mediu «Oraşul Doamnei»“, adaugă și istoricul Dănuţ Huţu, director al Direcției de Cultură Botoșani. Prima doamnă care ar fi locuit totuși la Botoșani, în anumite perioade, ar fi fost Maria Voichița, soția lui Ștefan cel Mare, probabil imediat după ctitorirea mănăstirii.
O curte domneacă de lux
Curtea domnească de la Botoșani a fost construită cu siguranță în stilul curților domnești specifice Moldovei, din aceea perioadă. Adică case mari, cu cerdacuri mari de jur împrejurul clădirii și camere spațioase. Se păstrează și astăzi turnul de supraveghere care flanca curtea domnească. Întreaga incintă, care cuprindea biserica ștefaniană și turnul deja amintit, era înconjurată cu ziduri puternice. Se spune că această curte domnească era special amenajată pentru a găzdui soțiile de voievod. Adică avea o grădină impresionantă, care se păstrează și astăzi, plină de flori dar și păuni care umblau liberi prin curte. Se spune că au fost aduse chiar și căprioare. De altfel, de aici s-ar trage și stema orașului.
Târgoveții de la Botoșani i-au oferit domanei Elena Rareș, drept cadou de nuntă, câteva bijuterii sub forma ornamentelor din coada păunului, acea pasăre al curții domnești de la Botoșani. Tocmai de la acești păuni, Botoșaniul a căpătat acel simbol heraldic. Decăderea curții domnești a venit odată cu finele secolului al XVIII-lea. Iașiul era capitala Moldovei și se afla la o distanță considerabilă de Botoșani, mai ales pentru acele vremuri. Botoșaniul și-a pierdut calitatea de ”oraș al Doamnei”. Între timp clădirea s-a ruinat complet și a dispărut, cărămizile sau bucățile de piatră fiind folosite, de localnici, mai ales începând cu perioada interbelică, ca material de construcție, scrie adevarul.ro
