O tabără comunistă lăsată în paragină mai bine de un deceniu reușește să-și trăiască a doua tinerețe. Locația a fost transformată într-o destinație turistică extrem de căutată. Acum găzduiește tabere tematice, evenimente naționale și chiar teambuilding-uri.
La aproximativ 15 kilometri de municipiul Botoșani, în cătunul Agafton, comuna Curtești, se află singura tabără școlară din județul Botoșani și implicit din nordul extrem al României. Oficial, se numește Centrul de Agrement ”Codrii de Aramă” și se află în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani. Puțini și-ar imagina că într-un asemenea colț de țară, într-un cătun, fără munte sau fără mare, ar mai putea funcționa, cu succes, o tabără școlară, scrie Adevarul.ro.
Cu toate acestea, tabăra construită de comuniști la marginea codrilor lui Eminescu, după aproape două decenii de paragină, a renăscut din propria cenușă, transformându-se într-o destinație turistică extraordinară, dintr-un colț nebănuit al României. Și totul datorită pasiunii și implicării atât a oamenilor care au grijă de tabără, dar și a celor îndrăgostiți de natură dar și de serile frumoase petrecute, în grup, la foc de tabără.
Tabăra Școlară ”Codrii de Aramă” a fost deschisă în anul 1986, de către oficialii Partidului Comunist. Locația nu a fost aleasă întâmplător. Tabăra a fost amplasată la marginea unor codrii seculari, lângă mănăstirea Agafton, un lăcaș de cult vechi de aproape patru secole, unde au trăit în călugărie și mătușile poetului Mihai Eminescu. În cătunul Agafton se afla și o renumită stână turistică care atrăgea mii de botoșăneni mai ales cu ocazia zilei de 1 Mai, când se sărbătorea muncitorește, cu bere și mici. Peisajul este incredibil, cu păduri dese, aer tare și o natură vie, care dă cătunului și mai ales taberei un aer de stațiune montană. Tabăra, așa cum a fost proiectată de comuniști, cuprindea trei corpuri de clădire, cu 130 de locuri de cazare, fiecare cameră cu baie proprie, o cantină cu sală de mese, cofetărie și club.
În plus, tabăra dispunea de un teren de fotbal de dimensiuni mari, două terenuri de tenis, teren de volei, zonă cu iarbă pentru diferite activități, dar și o mini-tabără cu căsuțe, lângă pădure, cu 84 de locuri de cazare. Era un complex recreațional întins pe o suprafață de peste 2000 de metri pătrați, foarte modern și spațios. Era o adevărată regină a taberelor din nordul Moldovei. Complexul a fost destinat organizării de tabere școlare, pe timpul verii, acolo unde elevii pe lângă activități recreaționale aveau parte și de educație socialistă. În plus, tabăra era aproape de satul Ipotești, acolo unde a copilărit poetul Mihai Eminescu. Codrii care înconjoară tabăra fac parte din aceeași zonă forestieră care înglobează și lacul cu nuferi de la Ipotești, sursă de inspirație pentru poeziile despre natură ale lui Mihai Eminescu.
În anii comunismului tabăra a găzduit în fiecare vară sute de elevi. Atmosfera era specifică vremii, cu mult sport, activități matinale, serate de dans și tradiționalul foc de tabără. Nu lipseau jocurile de societate sau drumețiile prin pădure. După 1990, tabăra a început să-și piardă importanța. Mai ales din punct de vedere financiar. Odată cu reorganizarea administrativă, complexul a ajuns în cele din urmă, în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret. Finanțările au fost precare iar tabăra a intrat în paragină. Fără fonduri suficiente, clădirile nu au mai putut fi întreținute. Mobilierul era învechit, saltele așiderea. La cantină se servea o masă modestă, ca după buget. Tot mai puțini copii veneau în tabără, doar cei de la diferite cluburi sportive care doreau cantonamente mai ieftine. Radu are 42 de ani și ține minte că prin 1994 ajunsese cu un club de karate în catonament la tabăra de la Agafton. A fost o experiență neplăcută. ”Era un loc așa parcă puțin îngrijit, în sensul de vechi, părăginit. Camerele erau cum erau, mâncare de cantină, nu aveai la ce să te aștepți. Repet, cam paragină”, spune botoșăneanul. Statul român acorda subvenții prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, dar total insuficiente pentru reabilitări și reamenajări.
De exemplu, pentru anul 2016, subvențiile de la stat pentru Tabăra de la Agafton au fost de doar 133.000 de lei. Și asta în condițiile în care tabăra avea o suprafață mare și numeroase corpuri de clădiri. Tabăra însă a învățat să se descurce și cu aceste sume. A fost un moment magic, în care soarta complexului s-a întors la 180 de grade. Erau doar două variante, fie paragina totală, fie renaștere. S-a întâmplat să fie cea de-a doua. Încă de acum zece ani, lucrurile au început să se miște.
