Un botoșănean s-a plâns la poliție că doi oameni ai străzii au dat buzna la el în apartament. În noaptea de sâmbătă, în jurul orei 23:00, T.M. s-a prezentat la sediul Poliției Locale a municipiului Botoșani. El a solicitat sprijin întrucât doi oameni ai străzii au dat buzna la el în apartament, situat pe strada Ioan Frunzetti nr.25.
Polițiștii locali au făcut verificări și au constatat că, de fapt, chiar el îi primise pe cei doi în apartament, dar ulterior a încercat să îi alunge, ceea ce era o obișnuință pentru botoșănean.
„În urma verificărilor, s-a constatat că petentul obișnuiește să primească frecvent în locuință oameni ai străzii pe care ulterior îi alungă, acesta nefiind la prima sesizare de acest fel adresată instituției noastre”, spun reprezentanții Poliției Locale.