Bătaia primită de botoșăneanul de 60 de ani de la un adolescent de 15 ani au ajuns pe rețelele de socializare. Cazul a fost înregistrat în comuna Păltiniș, iar polițiștii au început o anchetă în urma apariției imaginilor în spațiul public. Oamenii legii fac cercetări pentru lovire sau alte violențe. Bărbatul de 60 de ani a refuzat emiterea unui ordin de protecție. Adolescentul de 15 ani, dar și mama acestuia s-au ales cu amendă de 1.500 de lei.
„În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea persoanelor implicate, fiind vorba despre un bărbat de 60 de ani, un minor de 15 ani și un tanăr de 19 ani, toți din comuna Păltiniș. Între aceștia ar fi izbucnit un conflict, pe fondul unor neînțelegeri, împrejurare în care tânărul de 15 ani l-ar fi agresat pe bărbatul de 60 de ani. Ca urmare a evenimentului, victima nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Delia Nenișcu.
Serios? O amenda de 1500 lei pentru un animal care a dat buzna peste omul ala? Ne miram de fel de fel de atrocități, cand sunt lăsați liberi astfel de indivizi care vin peste oameni în casele lor? Atât a putut face presa libera?! Rușine!!!