Cele două eleve din Botoșani, cu media 10 la Bacalaureat 2024, au fost premiate, vineri, de Inspectoratul Școlar Județean. La eveniment a participat prefectul de Botoșani, Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, inspectori școlari și directorii liceelor unde au învățat cele două absolvente.
Este vorba de Iolanda Constantin, absolventă a Liceului Pedagogic ,,Nicolae Iorga”, care a fost răsplătită cu un premiu în bani de 5000 lei oferit de Ministerul Educației, și de Iulia Alexandra Vanzariuc, de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”.
Iolanda este studență la Facultatea de litere din Iași și a fost prezentă la eveniment.
”Mulțumesc pentru recunoaștere, pentru faptul că promovați performanța. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această reușită, familiei, colegi, profesori, iar elevilor de clasa XII-a le doresc să-și urmeze visele, să nu se lase influențați de ceilalți, să nu învețe pentru alții, să învețe pentru ei și pentru viitorul lor”, a spus Iolanda Constantin
Iulia Alexandra Vanzariuc este studentă la Facultatea de drept din Iași, iar premiul a fost ridicat de mama acesteia.
”Suntem mândri că aceste eleve ne-au așezat pe harta țării cu notele lor și mediile lor pe care le-au obținut. Le felicit pe această cale”, a spus Bogdan Suruciuc.
Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean, a declarat că astfel de elevi cu performanțe sunt un model pentru societate.
”Mulți urmărim modele din muzică, din sport, avem din aștia care au o nativitate extraordinară, dar puțini urmărim copiii care au 10”, a precizat Iftime.
Directorii Liceului Pedagogic Botoșani, respectiv Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Botoșani au primit plachete.
”Știm prea bine că nu mulți elevi la nivel național, la bacalaureat 2024, au obținut această performanță. Ne dorim, pe de altă parte, ca și anul viitor, în 2025, să avem mai mulți elevi de nota 10”, a menționat Cristina Chiriac, directorul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Botoșani.