Contractele de deszăpezire încă nu sunt semnate pentru județul Botoșani, în condițiile în care meteorologii anunță că din luna noiembrie vom avea parte de ninsori. Astfel, joi, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, prefectul Dan Nechifor a făcut un apel către directorii secțiilor de drumuri națioanle și județene să urgenteze semnarea contractelor de deszăpezire.
„Vreau să vă anunț că prima ninsoare prognozată va fi undeva pe 20 noiembrie. Suntem de față toți colegii și nu vreau să ne găsească nepregătiți. Voi urmări exact toate datele prezentate în planul de iarnă”, a declarat Nechifor.
Directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, Cătălin Gheorghian, susține că în două săptămâni vor fi semnate contractele pentru închirierea utilajelor de deszăpezire. La rândul său, șeful Secției de Drumuri Naționale din județul Botoșani, Cătălin Leahu, a precizat că într-o săptămână contractul va fi semnat.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a atenționat pe cei de la Drumuri și cu privire la starea utilajelor de deszăpezire și a cerut ca acestea să fie puse la punct.
„Utilaje proprii avem 19, urmând cu terții să mai aducem încă 54 ajungând la 77 în total”, a declarat Cătălin Leahu, care a precizat că „starea tehnică a utilajelor se va verifica în momentul în care intră în bază”.
Secția de Drumuri Naționale Botoșani are în administrare circa 412 kilometri de drumuri naționale.