Un șofer s-a ales cu amendă și cu permisul reținut, după ce a încălcat reguli rutiere. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflați în exercitrea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, D.N. 28 B, în comuna Copălau, au observat un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din județul Iași, care s-a angajat în depășirea mai multor autoturisme, în zona de acțiune a indicatorului ”depășirea interzisă”, ce era amplasat în proximitatea unei unități de învățământ.
”Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de aproximativ 1.000 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.